Vă mulțumesc!

Într-un final, aș dori să vă arat fotografiile pe care le-am făcut eu personal, când am vizitat această creație minunată din Evul Mediu.

Perioade de restriște

   În decursul timpului, Mănăstirea a trecut prin încercări grele, fiind jefuită de mai multe ori de năvălitorii străini. Astfel, în mai 1653, a doua zi de sosirea la Cetatea de Scaun a Sucevei, cazacii lui Timuș Hmelnițki au atacat Dragomirna. Au furat toate odoarele de preț atât ale mănăstirii, cât și ale boierilor care se refugiaseră acolo, și au violat femeile și fetele adăpostite în mănăstire.

    Acest eveniment este descris de cronicarul Miron Costin astfel: Timuș, cum au sosit la cetate, de a doa dzi s-au desfrînat la jacurile mănăstirilor și întîi asupra Dragomirnei mănăstirii cu pușci au 'mărsŭ și au bătut mănăstirea. Și dacă i s-au închinat, toate odoarăle, veșmintele în jacŭ au dat și cîți bieți neguțitori era închiși acolea și mulți den boieri, rușinîndŭ cazacii fămei și fete și nu 'ca creștinii, ce mai multŭ decît păgînii s-au purtat cu 'acéia mănăstire. Și să hie mai avut vréme cevași Timuș, nici o mănăstire n-ar hi hălăduit neprădată odoacă.

Extinderea mănăstirii

  

      Anastasie Crimca a revenit la conducerea Bisericii Ortodoxe din Moldova mai întâi ca episcop de Roman (1606-1608) și apoi ca mitropolit al Moldovei, cu reședința în Suceava (1608-1617, 1619-1629).

    Anastasie Crimca a zidit biserica mare a Mănăstirii Dragomirna, una dintre cele mai de seama creatii ale Evului Mediu. Aceasta a fost finalizată și sfinițită în anul 1609.

     

      Într-un document din 20 august 1616 se menționează faptul că biserica cea mică a fost ctitorită de mitropolitul Anastasie Crimcovici, de marele logofăt Lupu Stroici și de soția lui, Pascalina.
Mănăstirea Dragomirna este menționată pentru prima dată într-un document din 4 septembrie 1605.
     Mitropolitul Petru Movilă a afirmat într-un manuscris cu jurământ ca din averea lui să fundeze o mănăstire, nespunând nimănui că cu averea lui zidește. Mitropolitul a ridicat astfel o mănăstire mai mare și mai frumoasă decât celelalte mănăstiri ce se află în Moldovlahia.

Mediul socio-economic al perioadei în care a fost construită

 În secolul al XVI-lea, pe locul unde se întinde astăzi satul Mitocu Dragomirnei și Mănăstirea, printr-un uric din 24 februarie 1587, domnitorul Petru Șchiopul i-a dăruit diacului Ilie Crimcovici a siliștea Ungurașii, aflată pe apa Sucevei. El a fost răsplătit pentru ajutorul credincios oferit domnitorului.

   După intrarea în Moldova a lui Mihai Viteazul, Anastasie Crimca este numit în scaunul de episcop de Rădăuți, iar la 19 iunie 1600 el îi făgăduiește credință noului domnitor: i mai mărturisesc că în Biserică voi păstra pacea și voi gândi că niciodată nu voi face ceva împotrivă-i; în urma aceasta mă supun credinciosului domn Mihai Voievod și celui de Dumnezeu încoronatului fiu al său Nicolae Voievod, cărora le voi fi întotdeauna supus și ascultător din toată inima și din tot sufletul îi voi iubi pe ei în toată viața mea.

     Acest fericit părinte al Moldovei, fiind din tinereţe neîntrecut caligraf şi pictor de icoane, a scris şi a donat ctitoriei sale 11 manuscrise împodobite cu frumoase miniaturi, cum nu sunt altele în ţara noastră. Cele mai alese manuscrise ale Mitropolitului Anastasie dăruite Mănăstirii Dragomirna sunt: un Evangheliar cu multe miniaturi din anul 1610, un alt Evangheliar din anul 1614; un Apostol,din anul 1610 (în prezent se păstrează la Viena), o Psaltire din anul 1614 şi alte câteva cărţi.